Valorile Cremola
Știm că ești din ce în ce mai preocupat de alimentele pe care le consumi. Mai știm și că vrei să le aduci celor dragi zâmbete și sănătate la cutie, la propriu, ori de câte ori este posibil.
Noi suntem la fel ca tine.
Citim etichetele produselor înainte de a le cumpăra, ne informăm atent, cumpărăm doar ceea ce ne asigură calitate. Iar când am pus bazele Cremola, ideea a pornit chiar de la aceste obiceiuri pe care le-am deprins pentru noi și familiile noastre.
Am dezvoltat, deci, o serie de valori. Acestea ne ghidează și ne asigură că suntem întotdeauna pe drumul cel bun în livrarea unui desert care să vă bucure mereu, indiferent de momentul zilei sau de ocazie. Sau chiar fără ocazie.
1. Desertul Cremola nu conține aditivi alimentari și nu va conține niciodată nimic artificial, care să altereze calitatea ingredientelor sănătoase pe care le folosim. Acești aditivi sunt folosiți de acei producători care vor să mențină alimentele proaspete pentru cât mai mult timp, dar într-un mod nenatural, de cei care vor să ofere un aspect atrăgător, în detrimentul calității, de cei care vor să modifice textura și gustul original al produselor.
Noi, însă, suntem siguri că desertul Cremola nu va rezista prea mult în niciun congelator. Este atât de gustos și sănătos pentru întreaga familie, de la cel mai mic, la cel mai mare și pofticios, încât nu are nevoie de niciun aditiv ca să îl îmbunătățească sau să-l mențină proaspăt pentru data viitoare.
Este delicios în starea sa naturală, așa cum îl fabricăm.
2. Cremola este prima înghețată fabricată în România 100% din ingrediente naturale. Nu vrem să adăugăm nici coloranți, nici arome artificiale, nici vreun aditiv care să te convingă mai mult decât o poate face deja desertul ideal creat de noi. Dacă îți pasă cu adevărat de ceea ce mănânci, vei înțelege pe deplin deciziile noastre cu privire la modul de fabricare. Alegem să punem vanilie și cacao adevărate, nu arome artificiale sau potențiatori.
3. Simplitatea este o altă valoare pe care ne bazăm atunci când fabricăm și livrăm desertul Cremola. De la arome și până la prezentare, am ținut cont de interesul oamenilor preocupați să își asigure o alimentație și un stil de viată sănătos.
4. Ne place să mai spunem despre noi că preparăm fericire la cutie.
Consumul de Cremola aduce fericire pe chipurile oamenilor, iar noi vrem să vedem cât mai multe zâmbete în jurul nostru.
Fie că te pregătești să devii mămică, ești tătic de adolescent, bunic grijuliu, tânăr preocupat de viitor, iubitor de animale, sportiv, fotomodel, om de afaceri, student sau proaspăt absolvent, copil iubitor de jocuri, realist sau cu capul în nori, o cupă de Cremola ca desert îți poate aduce zâmbetul pe față.
Gustă oricând ai poftă, indiferent că este iarnă sau vară, prânz sau cină ori gustarea dintre mese! Cremola nu poate fi altfel decât delicios de sănătoasă pentru toată lumea!
5. Punem mare preț pe relațiile cu cei din jur – familie, prieteni, vecini, colegi de muncă. Spune-ne cât timp petreci alături de cei dragi ca să-ți spunem de câtă Cremola aveți nevoie!
Și tocmai pentru că, la fel ca noi toți, încerci să împaci pe toată lumea și să petreci cât mai mult timp de calitate cu fiecare, am creat un desert perfect atât pentru întâlnirile scurte, cât și pentru vizitele ce nu ai vrea să se mai termine.
Ai încredere că îți oferim tot ce-i mai bun, delicios și sănătos, exact cum oferim celor pe care îi iubim.
Cremola poate transforma orice clipă petrecută acasă, la birou, în vacanțe sau în vizite în amintiri delicioase. În plus, aduci zâmbete pe fețele tuturor cu un desert 100% natural, fabricat în România din îngrediente alese cu cea mai mare grijă.